Ziua Portului Popular

Imagini

Informații

Data: 5 - 15 Iunie 2018
Preț: Intrare liberă
Locul:Shopping Malldova

Descriere

Între 5 și 15 iunie, în ajunul Zilei Naționale a Portului Popular, centrul comercial va găzdui o expoziție de costume tradiționale, care va pune în valoare bogăția artei populare autohtone, ca obiect de patrimoniu cultural național. Expoziția va reuni peste 15 tipuri de costume populare de pe teritoriul RM, expuse pe manechine și va pune în valoare statutul costumului popular ca obiect de patrimoniu național, expus azi în muzee și servind drept sursă de inspirație pentru creația vestimentară a unor celebre case de modă. Exponatele care încântă ochiul prin diversitate, frumuseţe, măiestrie şi dificultatea execuţiei modelelor, vor putea fi admirate la parterul mall-ului, într-un cadru rustic, din care nu vor lipsi căruța, mașina de țesut, prosoape, covoare țesute, baloții de paie, Casa Mare improvizată și elementele reprezentative din ograda țărănească.

Pe parcursul a 10 zile, vizitatorii vor avea ocazia să vadă cum se îmbrăcau strămoșii noștri, care era specificul straielor tradiționale în diferite zone ale țării și ce fel de obiecte foloseau țăranii în viața de zi cu zi.

Vernisajul expoziție va avea loc pe 5 iunie, începând cu ora 18:00, vino să te bucuri de atmosfera autentică și decorul rustic, care vor prinde viață grație unui program artistic din care nu vor lipsi cântecele și dansurile populare. Fetele și flăcăii din ansamblul „Joc” vor încinge hore, iar orchestra Filarmoncii Naționale „Serghei Lunchevici” îi va încânta pe cei prezenți cu acorduri duioase de nai, vioară, acordeon, contrabas, trompetă, țambal și fluier.

Și după cum se obișnuiește la curțile gospodarilor, oaspeții vor fi poftiți să guste din tradiționalele plăcinte moldovenești. Iar cei ce vor veni la vernisarea expoziției în haine cu elemente tradiționale, vor avea șansa să participe la tombolă și să plece cu o valiză, tocmai bună pentru vacanța mult așteptată.

Vino cu familia la Shopping MallDova să celebrăm tradițiile neamului nostru!

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?