Expoziția " Formă, Culoare, Lumină, Spațiu"

Imagini

Informații

Data: 8 August 2019, 16:00 Joi

Descriere

Artistul Ingo Glass s-a născut în 1941 la Timișoara, a copilărit la Lugoj, s-a specializat la Institutul Ion Andreescu din Cluj, a contribuit la dezvoltarea Muzeului de Artă Contemporană din Galați, s-a integrat în cadrul vieții culturale bucureștene până în 1979, iar apoi a activat și s-a afirmat la Munchen, dar în prezent locuiește la Budapesta.
Lucrările artistului Ingo Glass se nasc din această lume dinamică în care sinteza este o soluție de ordonare și aprofundare specifică timpurilor noastre. Forma, culoarea, lumina și spațiul sunt componentele care se asociază în construcția sculpturilor, iar fuziunea acestora asigură expresivitatea abstractă a întregului, cu volume pline și volume aerate, cu tactilitate și nontactilitate. Perfecțiunea pură a geometriei, efectele impecabile ale suprafețelor, induc impresia unor lucrări proaspete, cu o claritate pe care timpul nu o poate atinge, iar sentimentul perenității se asociază cu cea a operei de artă.
Expoziția de la Muzeul Național de Artă al Moldovei organizată cu lucrări din ultimele decenii ale creației este însoțită și de un album care prezintă publicului viața, evoluția și originalitatea artistului Ingo Glass, îngrijit de istoricul de artă Vasile Duda. Evenimentul se va bucura de prezența sculptorului Alexandru Gavrilaș, directorul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud. Vernisajul expoziției are loc joi, 8 august de la ora 16, în sala mare de expoziții.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?